Motto: „Mai bine să nu vii. Faptul că te chem la mine
este o groaznică ticăloşie. Şi ce te-ar putea
îndemna să-ţi îngropi viaţa alături de mine?
Îmi eşti dragă şi în momentele grele m-am
simţit bine lângă dumneata. Numai în
prezenţa şi în faţa dumitale puteam vorbi
cu glas tare despre mine. Dar aceasta nu
înseamnă nimic. (…). Gândeşte-te că nu am
nicio milă faţă de dumneata, dacă te chem,
şi nici respect dacă te aştept. Şi, totuşi, te
chem şi te aştept.”
Dostoievski - Demonii
Iubesc acordurile de pian… iubesc apa în toate stările ei…
Miriam se trezea în fiecare dimineaţă printre aceleaşi întrebări: Unde o să ducă relaţia asta? Dar era o relaţie! Până când va putea duce taina? Taina, care o urmăreşte ca o umbră? Cine e bărbatul în negru care, obsesiv, îi stăpâneşte simţurile, gândurile, dimineţile şi amurgurile, nopţile, bucuriile, tristeţile, gesturile, cuvintele, viaţa şi moartea?
Când întrebările o sufocau, Miriam se resemna… îşi amintea cum îl visează. Acelaşi vis, mereu… frumos vis… ea şi Armand pe străzile oraşului căutând un meşter clopotar. Un oraş argintiu cu biserici înalte şi oameni frumoşi. Se plimbau pe alei pietruite cu albastru iar aerul mirosea a parfumul lui şi a cafea. El fuma Dunhill negru şi povestea. Ea îl asculta, sau se prefăcea că-l ascultă....
Puteţi citi mai departe, dacă vă place, în revista Luceafărul: http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=1989&editie=89
