TERORISM CULTURAL PE NET!

Atenţie la teroriştii culturali, ne previne Dan Mircea Cipariu...


Terorismul cultural pe Net!

Să fim mai atenţi asupra unui fapt ce tinde să devină o “realitate” a mediului electronic: purtătorii de opinii refuzaţi de “formatele clasice” şi care n-ar putea ajunge nici măcar până la poarta unei redacţii au ajuns să îşi “deşarte” toate frustrările lor pe forumurile ori “comentariile” cu care ne îmbie multe pagini web!

Pe mediul virtual poţi citi de la armaghedoane până de denunţuri odioase, de la subliteratură la comentarii “critice” demne de articolele 205, 206 Cod Penal, un mixaj de terorism cultural şi prost gust sub care se ascund diferite nick-uri.
Accesul nelimitat la resursele de comunicare ale Net-ului a născut “suboameni” care au dat mijlocului numit tehnologia comunicării şi informaţiei jegul moral pe care nu l-au putut dejecta pe formatele clasice.
Sunt mulţi scriitori şi intelectuali autentici care şi-au retras colaborările din pagini web ori din ziare în urma abuzurilor de limbaj şi de logică exultate pe forumuri ori în locurile virtuale dedicate comentariilor unor articole şi unor texte.
Există voci pro şi contra limitării opiniilor pe Net. Cum cred până la capăt în libertatea de expresie, mă voi situa în tabăra celor care cred că accesul la resursele de comunicare ale noilor tehnologii nu trebuie limitat, cu toate dovezile de pornografie, prost gust, terorism politic şi cultural pe care le-am contorizat până acum.
Problema fundamentală pe care o pun priveşte, în special, felul în care ne raportăm la actele mizerabile de pe reţeaua web. Atitudinea pe care trebuie s-o luăm când într-un grup de discuţii ori cenaclu literar on-line apar forme clare de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Invizibilizarea teroriştilor culturali, de pe Net şi din afara lui, ar fi nu numai o atitudine înţeleaptă, dar şi una eficientă. Căci modelul ultimilor 16 ani, în care succesul public a fost dat nu de probitatea profesională, de talent, de virtuţile din totdeauna ale umanităţii, ci de agresivitate, scandal mediatic, improvizaţii cât piramidele, evaziunea legală, financiară şi morală, a oferit un personaj de succes de tristă şi odioasă convieţuire. Din nenorocire nu mijlocul e de vină că pe Net proliferează kitsch-ul şi anarhismul.
Mijlocul, fatalmente, ia chipul şi asemănarea noastră!

Dan Mircea CIPARIU
www.poemulmatrita.blogspot.com


Articolul îl puteţi citi şi pe www.tamada.ro

CASA DE LICORI AMÉLIE

Legenda lui Leo Greif

În luna mai a anului de graţie 1939, pe vremea când l-am cunoscut şi i-am devenit prieten, Leo Greif tocmai absolvise magna cum laudae Facultatea de Farmacie de la Cernăuţi. La puţin timp s-a stabilit in Braşov, în această casă, numai că pe-atunci, strada se numea Principele Carol şi era mult mai linistită.
Odată instalat, Leo Greif şi-a cumpărat o mulţime de alambicuri, retorte, eprubete şi sticluţe şi s-a închis în casă ca într-o cetate de necucerit. Adevărul e că singurul „cuceritor” am fost eu, nu doar pentru că îi eram prieten, dar şi pentru că Leo avea nevoie măcar de un martor care să asiste la marea lui descoperire.
Aşa se face că am avut privilegiul să fiu unicul martor al naşterii legendarului bitter – din care chiar acum gustaţi şi domniile voastre – creaţia magistrului Leo Greif, neîntrecutul alchimist al licorilor subtile.
Şi când spun asta sunt mai treaz decât oricând, pentru că am văzut cu ochii mei odaia cu pereţii plini de poliţe încărcate cu tot felul de sticle colorate, iar acolo, în xolt, bolborosea zi şi noapte un alambic ticsit cu ierburi aromate, din care, sub bagheta magică a lui Leo, a început deodată să curgă minunatul elixir care a dus faima Casei de Licori Amélie până departe şi până astăzi.
Ce vremuri frumoase! Deşi războiul era tot mai aproape, găseam prilejuri să ne întâlnim în jurul unui pahar de bitter aici, in bătrâna casă a lui Leo Greif. La aceste mese vorbeam despre afaceri, politică, filosofie şi fotbal, aici ne petreceam serile cu iubitele noastre şi tot aici îl ascultam pe Leo povestindu-ne despre ierburile sale. În timp ce afară treceau ultimele trăsuri şi se aprindeau primele felinare.
Dar toate visele noastre frumoase s-au destrămat în seara în care, bătând la uşa casei lui Leo, n-a mai deschis nimeni. Războiul ne ajunsese din urmă şi dintre noi toti, îl alesese tocmai pe Leo Greif. Comandantul nostru dispăruse fără urmă şi toate căutările noastre au fost zadarnice…


Acesta este începutul unei poveşti din următoarea mea carte de proză scurtă, Anotimpul dropiilor. Aşa că, după ce terminaţi cu cangurii, vă aştept la dropii...

Salutari de la Constanţa!

Cum ar fi să ne imaginăm că tot litoralul Mării Negre arată aşa? Că nenea ăla cu tractorul a demolat tot!

Premiile FĂRĂ CANGURI. Juriul

Găsiţi aici totul despre juriul premiilor Fără canguri.

Maine e luni si e Traian cu viaţa lui aşa cum e, nu cum era să fie....

Traian Cosovei, ce credeati?

BUCUREŞTIUL MEU





Nevrotic, mereu copleşit de probleme mărunte, de dileme dâmboviţene, de absenţa opiniei, oraşul meu uită buna cuviinţă. Copleşiţi de insatisfacţii, facturi, amenzi, scumpiri ori gropi în asfaltul zilei de mâine, bucureştenii par să-şi inventeze mereu alte şi alte motive pentru a fi necuviincioşi. Bătrânii îi urăsc pe tineri. Şoferii îi urăsc pe pietoni. Profesorii îşi bat elevii sau, pur şi simplu, îi împuşcă. Pentru că n-au citit “Pupăza din tei”. Relaţia dintre medicii şi pacienţi ne aminteşte riscul de a închide în aceeaşi cuşcă crocodili şi porumbei. Convieţuim într-o stare generală de mânie zgomotoasă, de conflict zumzăitor, de bârfă şi “scandal cu orice preţ”...
Restul articolului îl puteţi citi pe www.tamada.ro

Pentru ca această duminică de ianuarie
să nu treacă degeaba,
am să vă spun un poem de Virgil Mazilescu


administratorul explică în ce constă de fapt viaţa lui
(relatare absolut onestă)


trasportul unui dulap vechi din sufragerie pe terasă
de ce mă frământă în ultima vreme
atât de mult - doar prevăzusem totul
până în cele mai mici amănunte


"până la limita peste care nu se mai poate trece"


creierul şi tufa de mărăcini din fundul grădinii
mătasea verde şi loveşte porcul drept în scăfârlie!
lacul şi cohorta de închipuiri sumbre: animalice
dragostea mea


pentru că de frig de foame şi chiar de glonţ
nu se mai poate muri - totuşi transportul
unui dulap din sufragerie pe terasă
şi pragul tocit zâmbetul pe cale de a se coagula
şi piciorul retrage-ţi piciorul şi întâmpină zeii

am prevăzut totul până în cele mai mici amănunte
transportul unui dulap vechi din sufragerie pe terasă
viaţa mea

o să-mi ard hainele din nou o să-mi schimb identitatea
câtă cinste şi câtă glorie - am prevăzut totul
"odihnească-se în pace dumnezeu să-l odihnească în pace
poate vom avea şi noi de pe urma lui ceva de câştigat"

Virgil Mazilescu



Atât pentru astăzi...