NICHITA. LA ANIVERSARE

PAPIRUS CU LACUNE

Deodată mi-a explodat sticla ferestrei

împroşcându-mă cu cioburi străbătute de vechi priviri.

În cadru se arătă un înger atât de bucălat

încât avea un cap rotund şi două aripi ascuţite, –

surâse la mine ca un cântec de leagăn:

- Ce faci, Nichita, acolo, ce faci?

- Ung ţeava pistolului, i-am spus,

ung ţeava pistolului.

- Dar e vechi, mi-a zis, e vechi,

e din primul război mondial!

De ce ungi cu ulei de măsline ţeava pistolului?

- Ca să fiu pregătit, i-am răspuns,

ca să fiu pregătit că ar începe din nou primul război mondial,

d-aia, ca să fiu pregătit c-ar putea să înceapă din nou

primul război mondial!

şi inconştienta mea bunică mi-ar da un borcan de coacăze

să-l târăsc până sus la Mărăşeşti,

vărsat şi spart în cioburi!

- Oho, zice capul bucălai,

dar sabia aceea lungă, ca o frunză de toamnă, cu mâner,

de ce o freci cu ulei de măsline?

- De din vale de Rovine…

de din vale de Rovine…

Ca să fiu pregătit, i-am răspuns,

să fiu pregătit, să fiu pregătit.

- Şi ce-s hârtiile, mi-a zis,

şi ce-s hârtiile alea albe mânjite cu negru?

Şi ce-s hârtiile alea albe mânjite cu negru?

- Scriu din nou Oda În Metru Antic, i-am răspuns,

mă înţelegi, scriu din nou Oda În Metru Antic.

- Dar dacă el se mai naşte o dată!?

- Să fiu pregătit, să fiu pregătit!

- Ce ţipi la mine, îmi zise îngerul bucălai

cel compus dintr-un cap şi două aripi,

întocmai ca o măslină şi două girafe,

întocmai ca un tron strâmb pe care stă o singură bucă,

ce ţipi la mine, mi-a zis copilul!

- Tocmai frecam scutul rotund cu anotimpurile înscrise pe el,

tocmai frecam scutul cu ulei de măsline.

Scuturam cioburile geamului spart de pe mine,

respiram o atică vechime, şi i-am zis:

- Ce, tu vrei ca la Salamina să uit Peanul?

Am borcane cu coloare roşie sângerie în ele,

ca să-mi vopsesc faţa în roşu pentru Pean.

Mă pregătesc pentru Salamina,

mă pregătesc pentru Salamina!

- Eşti mort, mi-a spus palid, îngerul bucălai,

eşti mort, mi-a spus îngerul bucălai –

Eşti mort, mi-a spus îngerul bucălai

cu două aripe ascuţite, eşti mort!

- Cum o să fiu mort, i-am răspuns,

cum o să fiu mort, dacă stau de vorbă cu tine?!

- Nu stai de vorbă cu mine, zise,

nu stai de vorbă cu nimeni, –

… şi cioburile de pe jos săriră şi se refăcură

sticlă de geam.

Eu însumi eram sticla geamului,

curat şi transparent ca sticla geamului.

Şi prin mine privea cineva spre altcineva

şi mă durea toată fiinţa mea de sticlă transparentă

de privirea care mă străpungea,

şi nu ştiam cine privea pe cine privea,

prin durerea transparentă

de sticlă, de geam, a mea.

(PAPIRUS CU LACUNE – din volumul OPERELE IMPERFECTE, 1979)