Ion Stratan

FOTO: TUDOR JEBELEANU


"La 1 octombrie 2010, Ion Stratan ar fi împlinit 55 de ani, dar caligrafia tragică, aproape ireală, a unui destin poetic irepetabil s-a scris altfel... O făptură sensibilă, un june rupt parcă din altă epocă, un erou de capă şi spadă, un degustător fin al desenelor ce animau perioada studenţiei noastre de pe la mijlocul anilor ’70, un îndrăgostit de viaţă, de muzică, de cuvintele ce lui îi păreau un miraculos joc al ielelor – iată doar una din ipostazele în care îmi apare poetul.
Nino Stratan este şi va rămâne un paradox pentru istoria literară contemporană. Mai multe fiinţe îl locuiau: una plină de nobleţea aristocratică cu care îşi împărţea bucuria de a fi cu prietenii, alta generoasă până la uitarea de sine, alta jonglând cu magia verbului şi o alta retrasă, întunecată, abisală din care se lăsau auzite doar ecourile unui spirit profund, meditativ, ermetic, încifrat, greu de desluşit. Risipa lui de candoare, de bunătate şi de cheltuială (uneori inutilă, cu prietenii) nu era, în spirit nichitastănescian, decât o formă de generozitate pedagogică. Generozitate superioară pe care a moştenit-o şi el de la prietenul şi maestrul lui spiritual căruia i-a devenit urmaş şi continuator de idei poetice profunde."
Traian T Coşovei



PENTAMERONUL

TREI
Aici lucrurile se încurcă. Memoria memoriei
Imi dă, claie peste grămadă, de furcă, doar timbre
Pentru fiecare cuvînt, doar imagini și scene,
Desene fluturînd sfîșiate în vîrf de antene.
Nu se poate vorbi. Se poate descrie. Cam unu la mie.
Sus se văd zeii jucînd la zaruri necazuri și haruri.
Am cîștigat datorii. Să trăiesc printre vii.
Să sugrum șarpele, să lupt cu gemenii. Ah, să-mi ajut
Fără voia mea semenii. Au dat poartă-n casă
Prin care să-mi treacă mireasă. Și eu să stau lîngă pat
Orbit și legat. Să urc bolovanul pînă la capăt
Pe-o stradă. Să urlu, să cînt, să mor să nu cadă.
Sugrum hidra lîngă un zid. Zeii întreabă-Nu-i mort, n-a murit?
Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură?
Grozav, Icoane. Parol, rezon, coane. Ce ură!!!
Să-i dăruim al bețiilor dar! Să ne-asculte, să-i dăm viziere
Panașe pentru mințile-i lașe! Să-l avansăm soldat.
La instrucție să-l punem s-alerge după plutonu-i de execuție,
Să-l împușcărim! La oase debile să-i punem ghiulea
Să voteze, de vrea, prin vot secret cu bile.
Mai știu și eu la ce gîndeam?
Ce-i pasă păsării de ram? De rupi din
Codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?
Ave moriturus. Imperatores te salutant.
Măcar muream singurul. Astăzi sau mîine
Dar singurul, prostul. Nu ca un cîine.
Prostește, făceam. Urechea, ca firul de microfon
Urca din amvon în amvon.
Și munceam. Mușchii creșteau din prea plinul
Îndatoririi. Umflam zepelinul.
Eram din ce în ce mai roși și mai roșii
La cîntat s-au lepădat de mine cocoșii.
Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele.
Egali în prostie. Aici este finele.

Din volumul "Aer cu diamante", Editura Litera, 1982.
Volumul se află în curs de reapariţie la Editura Humanitas