Un poem de Traian T. Coşovei

BIRUINŢA ÎNTUNERICULUI

Marile cariere de piatră s-au redeschis ca un semn

al reducerilor de preţ la carpete şi păretare inspirate

din viaţa şi faptele celor iluştri.

Până şi mlaştinile duhnesc de marile speranţe

care ne-au unit şi dezbinat.

În ziua de azi, marii eroi sunt împachetaţi în celuloid.

În ziua de azi e bine să-ţi iei umbrela la tine

ca să nu fii scuipat din înalturi.

Gheare de vulturi te vor ocroti de deasupra norilor…

Gheare de găină vei găsi şi azi în farfurie;

până şi mlaştinile duhnesc de mirosul de carne înfierbântată.

Tu nu înţelegi?

Sunt nişte cartiere de piatră şi nişte cartiere de mlaştini

pe care nu le poţi străbate nici cu pasul, nici cu gândul…

Sunt nişte pietre de hotar între a fi şi a nu fi

de partea înţelepciunii ademenitoare a noroiului.

Din marile cariere de piatră de odinioară

au rămas doar piatra şi frica.

Tu nu înţelegi?

Din mocirla marilor mlaştini nu se înalţă mai nimic.

Doar de acolo răsare biruitor întunericul.

Doar de acolo putem răzgândi din piatră lumina!

Din volumul în lucru "Aerostate plângând"