joi, 5 martie 2009

LA MULŢI ANI, BOGDAN O. POPESCU

"Eu nu cercetez oameni bolnavi fără să mă preocupe oamenii normali. Trebuie să ai o înţelegere profundă şi rafinată a normalului ca să te ocupi de oamenii bolnavi. Noi suntem normali, doamnă? Cu ce e mai puţin bolnav un gând îndrăzneţ decât o insuficienţă cardiacă? E greu, pe drumul acesta e greu, şi mi-e dificil cu atâtea definiţii. Nu pot decât să spun că ştiu ce fac şi că limita dintre “normal” şi ”bolnav” este ca o perdea de ploaie prin care cu toţii trec adesea..."
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", în 1996.
Din 1997 este medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti iar din 2000 este şi asistent universitar.
A susţinut două teze de doctorat: la Bucureşti, în 2001, şi la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, în 2004.
Contribuţia sa ştiinţifică se referă în principal la mecanismele bolilor neurodegenerative (boala Alzheimer, boala Parkinson), aceasta materializându-se în publicaţii de prim rang din Europa şi SUA (Journal of Neurochemistry, Journal of Biological Chemistry, Journal of Alzheimer's Disease, Journal of Neurological Sciences, etc.) şi în peste 100 de citări în literatura internaţională de specialitate. Este membru al Societăţii Europene de Neurologie.
În 2007, Academia Română i-a decernat premiul "Victor Babeş" pentru cercetare medicală. Din 2001 este Secretar General al Societăţii de Neurologie din România.
Pe lângă activitatea sa de practică şi cercetare medicală, Bogdan O. Popescu este scriitor, cu 6 volume de versuri publicate în perioada 1996-2009. Din 2002 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Interviul cu medicul şi scriitorul Bogdan O. Popescu, aici: http://www.tamada.ro/article--interviu-bogdan-o-popescu--3826.html

10 comentarii:

  1. La mulţi ani şi mult succes lui Bogdan O. Popescu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitariu pentru interviu, interesant om si lui La multi ani!

    Confirmam deci cum ca "vrei sa fii mare in tara ta?/ atunci pleaca din ea/ cat de departe vei putea"?

    RăspundețiȘtergere
  3. şi eu, şi eu PEŞTE (de 12)
    pot spune LA MULŢI ANI ? :)
    nu-l cunosc pe domnul dar am citit interviul şi mi-ajunge recomandarea de-aici şi "zodia" comună (întîmplător)
    CELLA

    RăspundețiȘtergere
  4. Popescuţul e cel mai tare! Eu îi zic aici "popescuţul"...! Că la el la muncă, dacă îl vezi, îţi vine să lipeşti călcâiele şi să zici: "Să trăiţi, don' doctor!"

    RăspundețiȘtergere
  5. Haaai la multi ani cu sa-a-na-tate!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mănescu
    Aşa, aşa, că vă ştiţi de mici!

    RăspundețiȘtergere
  7. la postarea de sus, NICHITA, orice silabă-i aiurea şi-n plus, nici nu pot respira, citind, doar ofta, pe dinlăuntru, tăcînd
    e-o primăvară rece, tristă şi ploîndă, pe dinafară ...
    ţi-o doresc luminoasă şi blîndă, pe dinlăuntru
    CELLA :)

    RăspundețiȘtergere
  8. me: rudolf leonard
    E-mail: rudolfleonard@yahoo.com
    Telefon: 0757205495
    ________________________________________

    olnav la 24 de ani Mã numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani ºi bani prea puþini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratãrii afecþiunilor de care sufãr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adãpost de noapte din Sibiu ºi nu pot muncii pentru cã medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufãr de cirozã hepaticã, ulcer, leucemie ºi scoliozã toracicã ºi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mã adresez oamenilor cu suflet ºi credinþã în Dumnezeu sã mã ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mã pot ajuta cu mici donaþii în contul deschis la BCR RO36RNCB0231088855520001 (lei).
    va rog ajutatima daca nu pot sa mor va inplor din inma ajutatima sa continui tratamentul va inplor va multumhesc anticipat


    Website: bolnav de cancer

    RăspundețiȘtergere