vignette
de câte ori poți să pleci, să parcurgi aceste distanțe
cu boabe mici de orez, plângând după câmpul ploios din asia
sentimentelor mele cu ochii oblici
de câte dăți ți se întâmplă să îți pară rău după micul dejun
după mângâierea întâmplătoare
după ce totul pare pierdut definitiv
mă interesează desfășurarea uriașă a genelor tale
adierea din părul tău
și ansamblul așezării tale picior peste picior
și asta pentru că dragostea noastră
nu se sinchisește de plecările tale
de lamentările în care nu plouă
niciodată cu libertate
Bogdan O. Popescu
Şi mie îmi place :))
RăspundețiȘtergereIdem!:) Va pup.
RăspundețiȘtergereRozana
RăspundețiȘtergereVa pup si eu!