ÎNCĂ UN POEM DE TRAIAN T. COŞOVEI

O DUMNEZEIRE DE NORI



Într-un moment de nelinişte a vieţii, de peste dealuri
apar peţitoarele cu şiraguri de fântâni la gât,
cu caii însetaţi şi căruţaşii nerăbdători de cuvinte.
E linişte peste dealuri şi moartea e blândă
tocmai în această toamnă nemiloasă.

Peţitoarele plâng din bice, caii bat din potcoave
iar femeile îmbracă straiele muţi ale uitării... poate norii.
Dar ploaia nu cade peste cel care a trădat.
Dar ploaia nu cade peste cel care a uitat
crucile de pe deal şi coroniţele de mirese purtate pe ape.




Era linişte pe pământ, era o virginitate a cuvântului
oprit pe buze...
era limba clopotului bătând într-un moment
de nelinişte a vieţii de peste dealuri.

Era praful şi era pulberea trasă de o sfoară de care nu atârna nimic:
era linişte
era linişte
era un soare fluturând ca un drapel de pace peste învinşi.

Era, în sfârşit, o dumnezeire de nori.


Traian T. Coşovei

Paşte fericit!

Traian T Coşovei

OGLINDĂ

Ultimele stele s-au stins,

luminile aeroportului

au dispărut în întuneric,

până şi becurile chioare

de la bodega de peste drum

au tăcut –

semn că lăutarii plecaseră.

Era liniştea întunericului

descheiată la şliţ

şi o curioasă frenezie

de a savura absenţa luminii

ca şi cum ai rupe din codru

o rămurea

cu codru cu tot.

Un fel de all inclusive

pe care ţi-l oferă moartea

înainte de a-ţi arăta dormitorul

şi panopliile învingătorilor

spânzurând leneş de pereţi.

Sunt singur în cameră

şi mi-e frică de alţii ca mine.

Traian T Coşovei