Mă visez în sala tronului
în cap la masa cea lungă
a cinei cea de taină
şi bând.
Roabele, patruzeci la număr
pe bezna nopţii şi strigate de mine
cu strigăt,
au venit şi-mi piaptănă părul negru,
iar eu
la flacăra pieptenului
coborât de sus în jos pe şuviţe, pe plete, pe coamă,
mă luminez.
Şi-n tihnă rea îmi beau paharul
când roabe patruzeci la număr mă piaptănă
şi duhul electronului mă luminează.
(UNEORI – din volumul ÎN DULCELE STIL CLASIC, 1970)
respiram, mai mult oftînd
RăspundețiȘtergereCELLA
CELLA
RăspundețiȘtergereUite ce frumos scria Nichita părinţilor săi:
Dragă tăticule şi măicuţo
Am ajuns cu bine în Eforie, unde am căutat locuinţă (am un pat, într-o cameră cu trei paturi). Eforia s-a schimbat uimitor, faţă de cum era când am văzut-o ultima oară (…). Ţărmul este pe întreaga lungime pietruit cu un fel de piatră calcaroasă aşa că de pe dig (există şi un dig, construit astă iarnă împreună cu vilele colorate, restaurantul, blocurile de pe faleză sau lângă faleză) ai impresia unei cetăţi cu o mulţime de cuburi şi trapeze şi alte forme mai complicate, căţărate pe creasta zidului, care nu sunt de fapt altceva decât clădirile noi.
Vremea e bună, călduroasă, dar nu atâta cât în Bucureşti bunăoară. Marea e caldă şi uneori fără valuri. Încă nu m-am dezmeticit prea bine de mulţimea impresiilor noi. Deocamdată nu fac plajă decât puţin (cam vre-o oră) ca să mă bronzez, căci altfel m-aş arde şi n-aş putea să mai vin câteva zile la plajă din pricina asta.
Peste câteva zile voi obţine cartelă de masă, deocamdată mănânc împreună cu Doina.
Dacă vreţi să-mi scrieţi, trimite-ţi-mi scrisoarea pe adresa Doinei (Ciurea Doina, str.Mihail Kogălniceanu 37. A. Eforie) pt. că aici fiind foarte mulţi vizitatori – de vre-o 10 ori mai mult ca localnicii poştaşii mai încurcă poşta, dar pe familia Ciurea îi cunosc.
Vă sărut mâna
Nini
(SCRISOARE COMUNICATĂ DE MAMA POETULUI,
TATIANA STĂNESCU – din ALBUMUL MEMORIAL NICHITA STĂNESCU, 1984)
Oare ce mai face Nichita?
RăspundețiȘtergereE bine... aşteaptă să se nască...
RăspundețiȘtergereeu sunt sigură că-i tot cu noi ... doar îl vorbim aproape zilnic, pe mine nu m-a părăsit nci o secundă, doar că nu-mi mai scrie, sper să nu-l fi supărat, îl întreb chiar acum ...
RăspundețiȘtergereŞtefania, nu pot zice nimic
am doar necuvinte şi mulţumesc :)
CELLA
Constantin Crişan: …Uite, acum doi ani Nichita Stănescu a fost propus de Arthur Lundqvist la premiul Nobel. Eram aici când a primit scrisoarea, o scrisoare jubiliară. Presa românească nu a suflat nici un cuvânt despre această treabă în afară doar de revista „Viaţa Studenţească” n-a scris nimeni. Anul acesta, adică în 1979, a fost iar propus. Pe cine ar deranja faptul că Nichita Stănescu ar lua premiul Nobel având în vedere că…
RăspundețiȘtergereGheorghe Pituţ: Numai pe el…
Nichita Stănescu: Să nu mai vorbim despre aceasta…
(O ÎNTÂLNIRE COLOCVIALĂ –
din ALBUMUL MEMORIAL NICHITA STĂNESCU, 1984, editat de Viaţa Românească)
Chip ianifer
RăspundețiȘtergereEl era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot
o singură gură de jur împrejur
El era blestemat,
de Fatum era blestemat,
Sub coastă avea două inimi,
două inimi, două inimi,
două inimi,
două inimi ...
(comunicată de Ion Domoiu)
din acelaşi ALBUM MEMORIAL NICHITA STĂNESCU, 1984, pag.290 "Scrisori pentru prieteni"
CELLA :)
ELLE: Cum v-aţi cunoscut?
RăspundețiȘtergereDORA STĂNESCU: E o poveste care implică şi generaţia optzecistă – pe Coşovei, Iaru, Stratan…Eram colegi, ei erau vedetele facultăţii. Încă nu se lansaseră, de-abia începeau să publice prin câte o revistă, dar se întâlneau plini de entuziasm şi-şi citeau unii altora poeziile, făceau planuri. Traian T. Coşovei, singurul dintre toţi care îl cunoscuse pe Nichita, se necăjea că pierdea mereu în faţa mea la badminton – eram campioană universitară! Aşa că într-o zi, ca să-şi ia revanşa şi să-mi arate că are şi el atuurile lui, m-a invitat să merg la Nichita....
ELLE : Câţi ani aveaţi când v-aţi întâlnit?
DORA STĂNESCU: Eu 22 şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 – în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact „jumătatea” lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Suna a predestinare.
............................................
DORA STĂNESCU:… Când au terminat toţi de citit, Nichita mi-a zis: „Hai, citeşte şi tu”. „Eu nu scriu”, i-am spus. „Atunci de ce ai venit?” s-a răstit el speriindu-mă şi mai tare (…) Când să plecăm, Nichita a zis: „M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea – adică eu – pleacă ultima”.
Interviul Dorei Stănescu din Revista Elle
O cunoşti pe Dora ?
RăspundețiȘtergerece lumină poartă în ea ?
unde-l iubeşte, ce-i spune, ne-a trimis veşti ?
CELLA
CELLA
RăspundețiȘtergereO cunosc. E ea, e Dora! Alta nici că putea alege Nichita!
Buna, Stefania!
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare putin, poate, neconforma: lucrez la o editura si as vrea sa obtin drepturile de autor pentru publicarea unor lucrari de-ale lui Nichita Stanesc. Insa nu stiu cum pot da de Nora Stranescu. Ai cumva idee despre o informatie de contact in acest sens?
Daniel Adrian Olaru
odmeister@gmail.com
Editura Erc Press