1 MARTIE

Pentru că e 1 martie, un poem de dragoste:

PE CÎND EA COBORA SCARA

Vai, i-am strigat eu timpului care trecea foarte repede —

pe cînd ea cobora scara,

pe cînd ea deschidea uşile,

pe cînd ea trăgea grăbită sertarele nopţii,

pe cînd ea se arunca pe fereastră

dintr-o inexplicabilă dorinţă de a nu mai rămîne,

dintr-o inexplicabilă dorinţă de a nu mai fi —

Ce se va alege de strigătul ierbii...

Cine se va apleca să bea apă din

urma aceasta pe care pasul tău

a lăsat-o în inima mea...

Cine va asculta cum se dau de pereţi

uşile acestea deschise de nimeni?...

Hei, hei, ce aş

fi fost eu în stare

să fac pentru ea!?...

în faţa ei aş fi înghiţit focuri bengale.

Orient Expressul ar fi deraiat într-o secundă

la un semn al ei.

Numai o umbră de melanholie în ochii ei să fi apărut

şi îndată aş fi aşezat un fir de iarbă pe lună

să creadă ea că acolo există viaţă şi

să vrea să rămînă.

În triunghiul Bermudelor m-aş fi lăsat

tîrît de curenţii oceanului,

numai ca ea să mă privească şi să se bucure.

Hrană rechinilor şi peştilor carnivori

m-aş fi lăsat să fiu

numai să-i placă ei...

Cu spinarea aş fi mutat piramidele

sub fereasta ei, deşertul,

cimitirele de elefanţi sub fereastra ei.

Tibrul şi Eufratul sub fereastra ei,

Shanghaiul sub fereastra ei,

Pompeiul îngropat de cenuşă sub fereastra ei,

Socrate bîndu-şi liniştit otrava în Place Pigale sub

fereastra ei,

numai să-i placă ei,

numai să-i placă ei,

numai să rămînă,

numai să nu se plictisească şi să vrea să moară,

numai să nu adoarmă şi să vrea să moară,

numai să nu viseze şi să vrea să moară!

Hei, hei, ce aş

fi vrut eu să

fac pentru ea!?...

Turnul din Pisa i l-aş fi adus sub ochi, să vadă ea

cît de strîmbă e lumea.

Pe Omul Zăpezilor i l-aş fi adus,

pe King Kong i l-aş fi adus,

pe Frankenstein i l-aş fi adus,

pe Dr. Jeckyl

i l-aş fi aşezat în dormitor

să se sperie ea şi să-i placă.

Între patru cămile m-aş fi lăsat întins —

între patru motociclete m-as fi lăsat tras la roata

norocului,

numai să plesnească ea cu palmele şi

să se veselească...

Maşini zburătoare,

mecanisme fragile şi abstracte

eu i-aş fi inventat...

Scripeţi.

pîrghii şi planuri înclinate

i-aş fi aşezat sub picioare —

numai să nu plece

şi să mă lase dintrr-odată

foarte singur

cu mulţimea asta de lucruri

care nu exprimă nimic

Dar ea a murit foarte repede

Din dragostea ei pentru mine

Iar eu am rămas privind-o

pe cînd cobora scara,

pe cînd deschidea uşile,

pe cînd se arunca pe fereastră

dintr-o inexplicabilă dorinţă de a nu mai rămîne —

dintr-o inexplicabilă grabă de a nu mai fi...

Ce ar fi trebuit eu să fac?! —

numai să rămînă,

numai să nu plece,

numai să nu se plictisească şi să vrea să moară,

numai să nu adoarmă şi să vrea să moară,

numai să nu viseze şi să vrea să moară,

numai să nu plece, numai să nu plece, numai să nu plece,

numai să nu plece şi să mă lase dintr-odată

foarte singur

foarte singur

foarte singur.

Traian T. Coşovei
din volumul "Ninsoarea electrică", Editura Cartea Românească, 1979