duminică, 31 mai 2009

ION MUREŞAN




Poemul alcoolicilor



Vai săracii, vai săracii alcoolici,

cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!

Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri

şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere

scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,

căci pentru el e uşor, ca pentru un copil

ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi

numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,

de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure

le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.

Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi

şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Până la amiază, tot oraşu-i ca purpura.

Până la amiază, de trei ori se face toamnă, şi de trei ori se face primăvară,

de trei ori pleacă păsările în ţările calde şi de trei ori se întorc.

şi ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viaţă. Despre viaţă

aşa, în general, şi chiar şi alcoolicii tineri

se exprimă cu caldă responsabilitate, şi dacă se mai încurcă şi se mai bâlbâie

nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute

ci pentru că, în tinereţea lor,

reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

şi îi invită pe alcoolici să privească.

Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un

petec de iarbă,

tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. şi zice:

„În curând, în curând va veni seara,

atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”

Atunci unul după altul se scoală de la mese,

îşi şterg buzele umede cu batista,

şi le este foarte, foarte ruşine.


6 comentarii:

  1. Poemul acesta este genial, mai ales recitat de Muri la un pahar cu vin:).

    RăspundețiȘtergere
  2. Rozana
    Stiu de la Serile de muzica si literatura de la Muzeu! L-am auzit! Dar sa vezi ce bine il recita Traian...

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat acest poem! Mi-l imaginez recitat de Florin Piersic. O seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nea Costache

    Vă doresc să îl ascultaţi, mai întâi, spus de către autor... şi abia pe urmă de altcineva... Seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a plăcut poemul. Mulţam pentru postare doamna Ştefania.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lumi

    Bine te-ai întors printre noi!

    RăspundețiȘtergere