SE DEDICĂ ROZANEI...

TRANDAFIRII TĂI

Când dragostea a devenit palpabilă – m-am îndoit

de cuvintele înţelepţilor.

Apoi, vara şi toamna şi iarna şi o iubită numită dupăaceea,

căreia i-am scrijelit numele pe coaja unui arţar,

mi s-au arătat cu un buchet de trandafiri.

Când apele primăverii i-au purtat trupul neprihănit

spre baraj,

încă dădea din aripi ca o pasăre călătoare: îşi dorea trandafiri.

Mă trezesc.

Şi fagurele amărui al mierii se întreabă:

dacă securile sunt prea reci, dacă ceasurile au amintiri?

E o lege pe lumea asta: fărădelegea! Fereşte-te de cei

care nu mai au ferestre de la care să se arunce… iubeşte-i

pe cei din subsoluri!

Au călătorit şi alţii prin faţa mea fără să-mi ceară nimic.

Smulgând subteranele s-au răzvrătit în zadar.

Eu am locuit în beznă, degeaba îmi bat la uşă.

Dar când dragostea a devenit palpabilă – cum spun înţelepţii –

strig şi eu prin ţevi: închide uşa!

Şi spune-le trandafirilor tăi să-şi găsească pe altul!

TRAIAN T. COŞOVEI