Proză, poezie, pisici...
miercuri, 3 februarie 2010
miercuri, 27 ianuarie 2010
joi, 21 ianuarie 2010
duminică, 17 ianuarie 2010
AUGUSTIN FRĂŢILĂ sau GRAMATICA MORŢII
Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă trecerea în eternitate a lui Augustin Frăţilă, important colaborator al muzeului, poet de marcă al Generaţiei ’80 şi inconfundabil compozitor şi interpret al poezie româneşti.
Scriitor, traducător şi muzician, Augustin Frăţilă s-a născut în 1953 la Aiud. Din 1991 este redactor-şef al Editurii ALLFA. Este membru al USR, din 1996. Cărţi publicate: Gramatica morţii, poezie, 1995 (premiul USR), El-Roi, poezie, 1996, Plaja nudiştilor, poezie, 1998. Dintre cărţile traduse de Augustin Frăţilă din engleză: Legende franceze, Poveşti japoneze, 1001 de nopţi, Moby Dick, 100 de minuni ale lumii, 100 de oraşe ale lumii, 100 de muzee ale lumii, Islamul şi Vestul. A mai tradus poezie din limbile franceză, italiană şi spaniolă. Cărţile sale au fost traduse în germană, croată, greacă, spaniolă, engleză etc.
Ca muzician, a înregistrat şi editat discul O recitare, 1982, muzică originală pe versurile lui Nichita Stănescu, şi două CD-uri în 2005: Mai sunt pentru că el mă este şi Aşa am trăit. Al treilea CD, Baladă pentru Transilvania, cântece originale pe versurile lui A. Frăţilă, a apărut în 2007.
Voce muzicală şi poetică unică în literatura română contemporană, el declara într-un tulburător, ultim interviu publicat în revista Luceafărul: “N-am făcut niciodată nici cel mai mic efort de a cultiva vreo relaţie, m-am lăsat doar în voia valului – asumându-mi riscurile de rigoare, – am lăsat destinul să lucreze pentru mine, să-mi arate dacă trebuia să fiu acolo ori nu. Asta m-a costat, însă: imagine, notorietate, carieră, viaţă de familie, viaţă socială… n-a fost zi să nu plătesc preţul dezordinii, aventurii mele existenţiale”.
Dumnezeu să te odihnească, Gusti!
“Să întreţii umbrele focurilor de pe pereţi, să-ţi alegi un punct fix şi, în timp ce pământul se învârte, tu, ca un olar de geniu, să încondeiezi lutul cu desenul fin al memoriei... Se va întoarce şi apa din care te-ai născut, stalactita ei va coborî încet, aşezându-ţi-se pe creştet cu infinită tandreţe, ca o statuie pe soclul ei predestinat şi viaţa ta se va opri, în sfârşit, va încremeni, odihnitor, în măreţie...”
Augustin Frăţilă
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
LA FORMAREA IDEILOR
Clubul de proză „La formarea ideilor”
Moderator: Constantin Stan, preşedinte al Secţiei Proză a ASB.
Coordonator: Ştefania Coşovei.
„Reiau un proiect care mi-a plăcut tare mult: clubul de proză «La formarea ideilor». L-am ţinut câţiva ani, în bistroul «Mofturi» al Iolandei Malamen, cu mulţi adolescenţi şi tineri şi l-am finalizat cu un volum colectiv “Al doilea Desant” în care i-am debutat pe Luca Dinulescu, Candid Stoica, Răzvan Bică sau Dragoş Schenkel.
Prima întâlnire a Clubului va avea loc marţi, 26 ianuarie, ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Vor fi prezentate noile apariţii editoriale ale Ştefaniei Coşovei, Sebastian Sârcă, Stelian Ţurlea, Ştefan Dimitriu, Candid Stoica, precum şi volumul colectiv de proză scurtă “Domnul deputat se prăbuşeşte” (coordonat de Horia Gârbea). Denis Dinulescu va citi circa o jumătate de oră dintr-un volum în pregătire, iar scrierile a două tinere prozatoare Maria Magdalena Jindiceanu şi Alexandra Emilia Bucur vor fi analizate profesionist de membrii Clubului.
Membrii secţiei Proză sunt rugaţi să semnaleze noile lor apariţii editoriale lăsând un exemplar pentru Constantin Stan la sediul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti sau să îşi anunţe intenţia de a citi din volume în pregătire Ştefaniei Coşovei.
Constantin STAN
Evenimentul va avea loc marţi, 26 ianuarie 2010, ora 17.00,
în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române
Moderator: Constantin Stan, preşedinte al Secţiei Proză a ASB.
Coordonator: Ştefania Coşovei.
„Reiau un proiect care mi-a plăcut tare mult: clubul de proză «La formarea ideilor». L-am ţinut câţiva ani, în bistroul «Mofturi» al Iolandei Malamen, cu mulţi adolescenţi şi tineri şi l-am finalizat cu un volum colectiv “Al doilea Desant” în care i-am debutat pe Luca Dinulescu, Candid Stoica, Răzvan Bică sau Dragoş Schenkel.
Prima întâlnire a Clubului va avea loc marţi, 26 ianuarie, ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Vor fi prezentate noile apariţii editoriale ale Ştefaniei Coşovei, Sebastian Sârcă, Stelian Ţurlea, Ştefan Dimitriu, Candid Stoica, precum şi volumul colectiv de proză scurtă “Domnul deputat se prăbuşeşte” (coordonat de Horia Gârbea). Denis Dinulescu va citi circa o jumătate de oră dintr-un volum în pregătire, iar scrierile a două tinere prozatoare Maria Magdalena Jindiceanu şi Alexandra Emilia Bucur vor fi analizate profesionist de membrii Clubului.
Membrii secţiei Proză sunt rugaţi să semnaleze noile lor apariţii editoriale lăsând un exemplar pentru Constantin Stan la sediul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti sau să îşi anunţe intenţia de a citi din volume în pregătire Ştefaniei Coşovei.
Constantin STAN
Evenimentul va avea loc marţi, 26 ianuarie 2010, ora 17.00,
în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române
miercuri, 6 ianuarie 2010
Fragment de roman...
Croitoria era aşezată în spatele Magazinului Universal, pentru că se ridica un nou cartier peste cel demolat… Cercevelele vopsite în culori ţipătoare, maldărele de tablă şi ţiglă se temeau resemnat de răsuflarea tot mai ameninţătoare a buldozerelor… Dâmboviţa fusese şi ea disciplinată. Tramvaiele “deraiau” din memorie pe urmele străzilor rase de pe faţa pământului, ocolind cu zdrăngănit de clopot o mică enclavă încă populată. Adică vreo cinci, şase case zugrăvite vesel în albastru. Tabla le fusese smulsă iar orbitele goale ale ferestrelor lăsau întunericul să iasă la lumină. Pe trotuarele pline de ambalaje murdare, chiştoace de ţigări şi câini vagabonzi, mulţimile păreau nituite în staţiile de tramvai, turnaţi în ipsosul aşteptării; fumau şi înjurau. Câte unul scuipa nervos şi asta atrăgea atenţia... În rest, o butaforie de viaţă se întindea sub cerul despicat de jetul alb, ceţos al vreunui avion militar survolând muşuroaiele umane.
Miriam trecea des pe acolo, în drum spre atelierul de croitorie al tatălui ei. Dar în acea zi s-a oprit şi a privit: două căruţe “trase” lângă ceea ce pe vremuri fusese o bordură sau un trotuar. Erau încărcate cu frânturi de duşumele, un frigider “Fram”, carpete cu trandafiri şi pisici, un televizor cu “mobila” spartă, un godin, o disperare… Printre sulurile de carton smolit şi resturi de tablă zincată, o bătrână îşi mângâia câinii. Nu mai erau garduri, iar numărul şi numele străzii trecuseră la timpul trecut. Prin orbitele goale ale caselor se zăreau zugrăveli în orange sau albastru, de parcă şi tencuiala ar fi vorbit la trecut. Doar bătrâna proprietăreasă îngrămădită între piese desperecheate de mobilier şi covoare de iută - ce cândva dădeau căldura unui normal anonimat de cartier - părea reală. Îşi mângâia câinii…
De la distanţă, de unde privea despărţirea, Miriam înţelegea străluminarea apocaliptică a imensei oglinzi în care se lăfăiau: bătrâna proprietăreasă, câinii, ţiganii care încercau să recupereze burlane, duşumele, clanţe, mânere, cărămizi, resturi de cărămizi, fărâme de cărămizi şi mângâieri. Mâna aspră şi bătătorită a bătrânei ce îşi mângâia câinii tapeta suprafaţa ireală în care fiecare lua şi fiecare lăsa totul. Erau mângâierile de adio. Miriam auzise despre mângâierile de adio, înainte de a se obişnui cu ele, ca despre un fel de medicament administrat în doze mici, dar progresive. Se îndreptă spre atelierul de croitorie al tatălui său însoţită de haita zgomotoasă a buldozerelor ce mângâiau de adio oraşul şi de gândul la câinii bătrânei.
Atelierul de croitorie din spatele Magazinului Universal rămăsese în acelaşi loc. Croitorul încremenit între ace, stofe şi maşini de cusut îmbrăcase “de comandă” o lume... adică altă lume, pe cea normală. Atelierul trebuia demolat. E cam mult spus demolat, mai de grabă plimbat cu neistovitele basculante de 14, 16 tone. Un reflux de târnăcoape mătura “plaja” unui cartier fără amintiri. Nu mai avea nimeni nevoie de croitor. Casa veche, tip vagon, neocolită de igrasie, în care se refugiase de vreo treizeci de ani, se dovedise neputincioasă în faţa urbanizării cu de-a sila.
Miriam intră. Atelierul era gol. Toate erau la locul lor, aşa cum le ştia. Stofele cele noi ce-şi aşteptau rândul la foarfecă, aţele potrivite pe culori, maşina de cusut Singer, pompiţele cu uleiuri fine pentru unsul maşinii, foarfecele uriaş pentru croit, foarfecele mai mic, pentru mătăsuri, creta albă pentru desenatul tiparelor - toate miroseau a muncă, sudoare şi lacrimi... “În maşina de cusut… de dimineaţa până noaptea… şi duminicile… şi în toate sărbătorile creştineşti… ca să aveţi voi tot ce vă trebuie…”.
În cuierul model “pom” atârna eternul balonzaid bleumarin al tatălui ei.”Deh, pardesie rebegite”… îşi muşcă Miriam buza de sus, dorindu-şi deodată să nu mai aibă amintiri. Vremurile în care buzunarele balonzaidului ademeneau părinteşte mâini de copil cu mărunţişul anume uitat pentru “cico şi eugenia”, nu mai erau. Tata Gepetto nu mai avea bani pentru un alt Pinocchio iar umea nu se mai îmbrăca “de comandă”. Din umezeala şi mucegaiul străzilor se ridicase Magazinul Universal!
Fata croitorului se hotărî să nu-şi mai aştepte tatăl. Lăsă un bilet în care solicită nişte bani şi înţelegere pentru independenţa ei. Căută cu privirea ceva dar nu găsi nimic. Doar vechi fotografii de familie. Toate îngălbenite… Îi va spune altă dată povestea bătrânei ce-şi lua adio de la câini...Trânti cu o demnitate inexplicabilă uşa atelierului şi se hotărî să reviziteze, din snobism, Magazinul Universal.
Pe acoperişul Magazinului e improvizată o terasă de vară… un fel de cofetărie unde prăjituri îmbufnate şi gata acrite sunt “stinse” cu zmeurată. Tineri în blugi bulgăreşti se ţin de mână pe sub mese cu tinere ce nu par că locuiesc în cămine de nefamilişti. Încă se mai poartă pantalonii evazaţi. De pe terasa placată cu dale de ciment, cursul Dâmboviţei nu se mai înţelege. Pe deasupra năvălesc pescăruşii sosiţi cine ştie de unde, flămânzi şi agresivi, rotindu-se lacom, atacând chiar copiii...Arborii ce ocroteau clădirea Patriarhiei sunt doar o amintire... Acum în zona aceea zboară raţe sălbatice dezorientate... pradă uşoară a ţiganilor braconieri. Ciudat este însă zborul lor perturbat; zboară în ve, cum zboară cocorii. E clar că şi bietele raţe au instinctul dereglat de marile şi radicalele schimbări... Tinerii se sărută şi miroase a asfalt încins.
Fata croitorului coboară scările ieftine, placate cu faianţă sprijinindu-se sincer de balustrada din material plastic ce te conduce cu un etaj dedesubt, la raionul de articole de lux. Sub vigilentele priviri ale vânzătoarelor admiră imitaţiile din blană sintetică... ba chiar cere să probeze un mantou. Cabinele de probă se află la extremitatea raionului de mănuşi de piele şi căciuli din blană de nutrie. Ah! Mai sunt şi umbrelele cu buton, simbol al prosperităţii în toate domeniile! Înghesuită în metrul pătrat, prefăcându-se că probează îndelung mantoul din blană sintetică, Miriam îşi zăreşte pentru o clipă viitorul: o femeie într-un mantou lung, negru, lucios, din plastic se priveşte într-o oglindă străjuită de trei cortine din pluş vişiniu, uşor decolorate. Privitul în oglindă e însoţit de un scrâşnet ce pare să dea ecou tramvaielor ce defilează prin pustiul de alături. Fără să fie refuzată, cere să probeze un alt model. Pretextează că nu i se potrivesc.
Obosită de greutatea grosolăniei sintetice, se strecoară după perdelele de pluş, în spatele cabinelor de probă. Geamurile enorme ale Magazinului Universal sunt tapetate cu pagini de ziar. Celuloza încărcată de împliniri şi realizări fusese râcâită pe alocuri de alţi clienţi curioşi. Aflaseră şi ei că fotoreporterii francezi reuşiseră să facă poze: tramvaie care, într-un pustiu presărat cu buldozere, fac ridicole ocolişuri urmărind calea fostelor străzi.
Miriam îşi mai întrezăreşte o dată viitorul prin paginile de ziar ce acoperă în zadar geamurile Magazinului Universal: bătrâna ce mângâie de adio câinii, atelierul de croitorie, buldozere, haine sintetice, ziare, tramvaie galbene şi tramvaie roşii…
Moartea desmiardă Bucureştii. Feminitatea lui Miriam se scaldă în sânge… Traversând drumul ce o poartă precaut de la Magazinul Universal spre atelierul de croitorie, tânăra se “uniformizează”...
Miriam trecea des pe acolo, în drum spre atelierul de croitorie al tatălui ei. Dar în acea zi s-a oprit şi a privit: două căruţe “trase” lângă ceea ce pe vremuri fusese o bordură sau un trotuar. Erau încărcate cu frânturi de duşumele, un frigider “Fram”, carpete cu trandafiri şi pisici, un televizor cu “mobila” spartă, un godin, o disperare… Printre sulurile de carton smolit şi resturi de tablă zincată, o bătrână îşi mângâia câinii. Nu mai erau garduri, iar numărul şi numele străzii trecuseră la timpul trecut. Prin orbitele goale ale caselor se zăreau zugrăveli în orange sau albastru, de parcă şi tencuiala ar fi vorbit la trecut. Doar bătrâna proprietăreasă îngrămădită între piese desperecheate de mobilier şi covoare de iută - ce cândva dădeau căldura unui normal anonimat de cartier - părea reală. Îşi mângâia câinii…
De la distanţă, de unde privea despărţirea, Miriam înţelegea străluminarea apocaliptică a imensei oglinzi în care se lăfăiau: bătrâna proprietăreasă, câinii, ţiganii care încercau să recupereze burlane, duşumele, clanţe, mânere, cărămizi, resturi de cărămizi, fărâme de cărămizi şi mângâieri. Mâna aspră şi bătătorită a bătrânei ce îşi mângâia câinii tapeta suprafaţa ireală în care fiecare lua şi fiecare lăsa totul. Erau mângâierile de adio. Miriam auzise despre mângâierile de adio, înainte de a se obişnui cu ele, ca despre un fel de medicament administrat în doze mici, dar progresive. Se îndreptă spre atelierul de croitorie al tatălui său însoţită de haita zgomotoasă a buldozerelor ce mângâiau de adio oraşul şi de gândul la câinii bătrânei.
Atelierul de croitorie din spatele Magazinului Universal rămăsese în acelaşi loc. Croitorul încremenit între ace, stofe şi maşini de cusut îmbrăcase “de comandă” o lume... adică altă lume, pe cea normală. Atelierul trebuia demolat. E cam mult spus demolat, mai de grabă plimbat cu neistovitele basculante de 14, 16 tone. Un reflux de târnăcoape mătura “plaja” unui cartier fără amintiri. Nu mai avea nimeni nevoie de croitor. Casa veche, tip vagon, neocolită de igrasie, în care se refugiase de vreo treizeci de ani, se dovedise neputincioasă în faţa urbanizării cu de-a sila.
Miriam intră. Atelierul era gol. Toate erau la locul lor, aşa cum le ştia. Stofele cele noi ce-şi aşteptau rândul la foarfecă, aţele potrivite pe culori, maşina de cusut Singer, pompiţele cu uleiuri fine pentru unsul maşinii, foarfecele uriaş pentru croit, foarfecele mai mic, pentru mătăsuri, creta albă pentru desenatul tiparelor - toate miroseau a muncă, sudoare şi lacrimi... “În maşina de cusut… de dimineaţa până noaptea… şi duminicile… şi în toate sărbătorile creştineşti… ca să aveţi voi tot ce vă trebuie…”.
În cuierul model “pom” atârna eternul balonzaid bleumarin al tatălui ei.”Deh, pardesie rebegite”… îşi muşcă Miriam buza de sus, dorindu-şi deodată să nu mai aibă amintiri. Vremurile în care buzunarele balonzaidului ademeneau părinteşte mâini de copil cu mărunţişul anume uitat pentru “cico şi eugenia”, nu mai erau. Tata Gepetto nu mai avea bani pentru un alt Pinocchio iar umea nu se mai îmbrăca “de comandă”. Din umezeala şi mucegaiul străzilor se ridicase Magazinul Universal!
Fata croitorului se hotărî să nu-şi mai aştepte tatăl. Lăsă un bilet în care solicită nişte bani şi înţelegere pentru independenţa ei. Căută cu privirea ceva dar nu găsi nimic. Doar vechi fotografii de familie. Toate îngălbenite… Îi va spune altă dată povestea bătrânei ce-şi lua adio de la câini...Trânti cu o demnitate inexplicabilă uşa atelierului şi se hotărî să reviziteze, din snobism, Magazinul Universal.
Pe acoperişul Magazinului e improvizată o terasă de vară… un fel de cofetărie unde prăjituri îmbufnate şi gata acrite sunt “stinse” cu zmeurată. Tineri în blugi bulgăreşti se ţin de mână pe sub mese cu tinere ce nu par că locuiesc în cămine de nefamilişti. Încă se mai poartă pantalonii evazaţi. De pe terasa placată cu dale de ciment, cursul Dâmboviţei nu se mai înţelege. Pe deasupra năvălesc pescăruşii sosiţi cine ştie de unde, flămânzi şi agresivi, rotindu-se lacom, atacând chiar copiii...Arborii ce ocroteau clădirea Patriarhiei sunt doar o amintire... Acum în zona aceea zboară raţe sălbatice dezorientate... pradă uşoară a ţiganilor braconieri. Ciudat este însă zborul lor perturbat; zboară în ve, cum zboară cocorii. E clar că şi bietele raţe au instinctul dereglat de marile şi radicalele schimbări... Tinerii se sărută şi miroase a asfalt încins.
Fata croitorului coboară scările ieftine, placate cu faianţă sprijinindu-se sincer de balustrada din material plastic ce te conduce cu un etaj dedesubt, la raionul de articole de lux. Sub vigilentele priviri ale vânzătoarelor admiră imitaţiile din blană sintetică... ba chiar cere să probeze un mantou. Cabinele de probă se află la extremitatea raionului de mănuşi de piele şi căciuli din blană de nutrie. Ah! Mai sunt şi umbrelele cu buton, simbol al prosperităţii în toate domeniile! Înghesuită în metrul pătrat, prefăcându-se că probează îndelung mantoul din blană sintetică, Miriam îşi zăreşte pentru o clipă viitorul: o femeie într-un mantou lung, negru, lucios, din plastic se priveşte într-o oglindă străjuită de trei cortine din pluş vişiniu, uşor decolorate. Privitul în oglindă e însoţit de un scrâşnet ce pare să dea ecou tramvaielor ce defilează prin pustiul de alături. Fără să fie refuzată, cere să probeze un alt model. Pretextează că nu i se potrivesc.
Obosită de greutatea grosolăniei sintetice, se strecoară după perdelele de pluş, în spatele cabinelor de probă. Geamurile enorme ale Magazinului Universal sunt tapetate cu pagini de ziar. Celuloza încărcată de împliniri şi realizări fusese râcâită pe alocuri de alţi clienţi curioşi. Aflaseră şi ei că fotoreporterii francezi reuşiseră să facă poze: tramvaie care, într-un pustiu presărat cu buldozere, fac ridicole ocolişuri urmărind calea fostelor străzi.
Miriam îşi mai întrezăreşte o dată viitorul prin paginile de ziar ce acoperă în zadar geamurile Magazinului Universal: bătrâna ce mângâie de adio câinii, atelierul de croitorie, buldozere, haine sintetice, ziare, tramvaie galbene şi tramvaie roşii…
Moartea desmiardă Bucureştii. Feminitatea lui Miriam se scaldă în sânge… Traversând drumul ce o poartă precaut de la Magazinul Universal spre atelierul de croitorie, tânăra se “uniformizează”...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)