NICHITA STĂNESCU

MUZICA

Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.

După aceea au început sa cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.

Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.

Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.

Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.

Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.

Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.

O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbatând eternul…

"Dar trec atât de rar pe-aici..."

http://www.youtube.com/watch?v=9euHrE4GFEU&feature=related

LUCIAN VASILESCU

LUCIAN VASILESCU ŞI TRAIAN T. COŞOVEI LA
MARATONUL DE POEZIE ŞI JAZZ, 3-4 IULIE, 2009,
TEATRUL DE OPERETĂ, BUCUREŞTI



cât mai stau în picioare încă e bine
game pentru pianoctail
exerciţii de digitaţie (II)


cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am
născut. altfel de ce s-ar aşterne peste toate zilele mele nopţile,
altfel de ce s-ar ascunde de cheile mele toate porţile?
altfel de ce-ar tremura în mine viaţa de frică?

că vine altul şi mi-o ridică.

altfel de ce atunci când alunec în oglindă mi se face milă? aşa, ca
un şpriţ: trei părţi de vin şi oleacă de silă.

dar încă mai stau în picioare, şi asta e bine. încă respir, încă văd,
încă mă mir că nu am uitat nimic despre tine. deşi nici măcar
nu te-am cunoscut: rătăcită cum eşti într-un viitor care pentru
mine a trecut.

cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am
născut. mai cred şi că într-o zi, cândva, o să mă vindec şi eu de
viaţa asta în care mă tot prăbuşesc. c-o să înceapă şi pentru mine ceva.

în lumea fioroasă de sub ceresc.

Comunicat de presă

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a organizat un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureştiul în tranziţie”. Participanţilor le-a fost adresată invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar.

Un juriu compus din: Florin Iaru (preşedinte), Tudor Jebeleanu (membru) şi Dan Vatamaniuc (membru) a hotărât acordarea următoarelor premii:

Premiul I - Daiana Olteanu
Premiul II - Laurenţiu Dincă
Premiul III - Vlad Eftenie


De asemenea, pentru expoziţia M.N.L.R., care urmează să fie găzduită de Institutul Cultural Român-Praga în cadrul unei ample manifestări intitulate „Luna Bucureştiului” (organizată în luna septembrie în capitala Cehiei), au mai fost selectate lucrări ale următorilor participanţi:

Alexandru Buzdugan
Ştefănuţ Ghinescu
Alexandru Dinu Şerban
Florica Jianu
Attila Brushvox
Luciana Herda
Bogdan Calotă
Irina Lupaşcu
Cătălina Alexandra Ion
Mădălina Păunica
Cristian Dinu
Adrian Roşu
Cristian Harbuz
Radu Stoenescu
Elena Leu
Vasile Cătălin Tomoiagă
Elena Raicu

LIVIU IOAN STOICIU

DIN LOC ÎN LOC PE TERASAMENT

din loc în loc, pe terasament, ciorile, pietre
mai mari, ascuţite, mă tăiau în tălpi: mergeam tot
desculţ, din traversă în traversă, pe linie, după
ce trecea un mărfar, păsăruică,
înaltă cât un copil, tot ciugulind bobiţe,
până ajungeam în cer: aici, numai
ce un înger, cu o petală, de trandafir, în gură, după
ce se hlizeşte, face o piruetă, se
mai şterge o dată la ochi şi zice: în definitiv,
intrarea e liberă... îmi dădu să mănânc, în
pahar o caisă şi îl servii şi eu, atunci, cu
un şoric, o bucăţică, luată în buzunar, de acasă să
îmi ţie de foame şi să mai stau o oră, acolo, în plus,
cu vaca, pe zonă... îmi făcu
semn să nu mă uit, că
are o surpriză şi întoarse placa, la gramofon: localul ăsta de noapte,
al nostru, continuă
îngerul, e şi împărăţie şi sală de gimnastică: danţ,
deci... ba, nu, somn uşor, frate..., îi răspunsei şi
eu, în genunchi şi cu palmele împreunate, cum
mă învăţase tata, când îi povestisem, prima
oară, de o asemenea
feerie şi mă făceam că adorm: somn uşor, frate...

şi numai ce scoteam creionul chimic şi
umezeam câte un loc, pe picioare, pe mâini, pe
burtă, mă rog, peste tot unde puteam
scrie, pe mine, să nu uit ce am văzut acolo, repede, în
transă, în vis: tranşee, cozi de vulpi la pălărie, gard de
mărăcini, motani verzi, fanioane CFR noi-nouţe,
flanele de casă, de lână, cariere de ghips, mătasa
porumbului... căpcăuni, mingi de foc, scripcă,
behăieli de capră, poezii (poezii?...), lanuri de orez,
puşti cu alice, picături de pus în ochi, scrum şi corturile
ţiganilor, rouă... şi mai ştiu eu ce...

Liviu Ioan Stoiciu

NICHITA DANILOV

Invocaţie

Tată al micilor şi tată al marilor lucruri

tată ce hohoteşti sub pământ

şi tată ce râzi în ceruri

tată de pretutindeni şi tată de nicăieri

Tată al focului şi tată al apei

tată al norilor şi tată al vântului

tată al răsăritului şi tată al apusului

tată al luminii şi tată al întunericului

tată de dedesubt şi tată de deasupra

Tată al nimicului

şi tată al Totului!

………………………......................

... Singuri în faţa nopţii

cumplit de singuri

nici nu ne naştem, nici nu murim!

Nichita Danilov

ANOTIMPUL DROPIILOR PE TAMADA

"Stefania Cosovei are nestirbita placerea povestii cu parfum. E drept, e parfumul care se descompune in duhori subtiri : ale mahalalelor, ale istoriei, ale destinului jucand feste personajelor..."