Ce vremuri frumoase...

Multumim artistului plastic MURIVALE


http://www.youtube.com/watch?v=ABeOwk6JJfY

AUGUSTIN FRĂŢILĂ

Peştera Bolii

MARELE VITAL

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă

Văi agere tăiaţi-mi o zi ca un ochean

Ion Barbu



Memoriei afective, ei i se cuvine lauda vieţii mele cât şi tristeţea şi răul timpului meu, cel prezent, ca parte a Vitei atârnând încă afară din gura fiarei, până ce Viul dispărea-va în cele din urmă, în cruzime şi suferinţă, înghiţit de... marele Vital, de propria-i menire.

Această viziune mă bântuie din clipa în care am trecut pentru prima oară prin peştera Bolii şi toată noaptea care a urmat mă vedeam stând în gura peşterii, jumătate înăuntru, jumătate afară, neputând să fac pasul decisiv pentru a mă smulge din ghearele imaginare ce-mi sfâşiau partea trupului rămasă în întunericul umed al grotei.

Simţeam durerea, dar nu aveam curaj să privesc înapoi, nu puteam să strig, nu reuşeam să trec, în faţă lumina era ca un zid transparent, de nestrăpuns, era exact aşa cum îmi povestise tata, într-o noapte de gardă la spital, când o momârlancă din Slătioara stătuse ore în şir pe masa de naşteri, cu plodul ieşit pe jumătate din ea - ai mei vorbeau între ei, cu voce joasă, crezându-mă adormit, dar eu nu dormeam, nu adormeam în nicio seară atunci când veneau să-mi spună noapte bună şi să-mi stingă lumina, de teamă că n-am să-i mai văd a doua zi... asta trebuie să fi fost, în ziua aceea fusesem în peşteră şi auzisem şi întâmplarea...

În cele din urmă m-am trezit, tremurând, m-am trezit, departe de toate acestea, aruncat ca dintr-o praştie a destinului, undeva, în vieţile altora, într-o lume ciudată, un fel de închisoare împrejmuită cu oameni, aşezaţi în cercuri concentrice; treci de primul cerc şi dai de un al doilea – nimeni nu te împiedecă să treci, te privesc plictisiţi o clipă, apoi îşi văd de treabă –, mergi mai departe şi ajungi la al treilea cerc şi iar nimeni nu are nimic împotrivă, nimeni nu încearcă măcar să-ţi stea în cale, doar că tu eşti deja obosit, pentru că cercurile se repetă la infinit, din ce în ce mai mari, ca şi cum Piatra n-ar fi lovit Târfa, ci chiar centrul Omenirii... Ca o Ţintă uriaşă a sorţii, văzută de sus...

Şi-atunci înţelegi şi te întorci, te înscrii într-unul din cercuri şi înveţi să mergi. Libertatea constă în faptul că, dacă eşti tânăr sau măcar curajos, poţi să faci un pas, la dreapta ori la stânga, şi să schimbi cercul şi astfel scapi de ceea ce ştii că, inevitabil, te aşteaptă. Condiţia este să nu adormi, să nu dormi, să nu fii călcat în picioare de cei ce se învârtesc deodată cu tine ori, dacă scapi de tălpile lor, să nu te trezeşti faţă în faţă cu tine, cel din trecutul tău, care pândeşte din umbră fiecare nouă trecere a ta prin dreptul său.

Sau să nu te mai trezeşti, să refuzi să te mai trezeşti vreodată; să faci o jumătate de pas, înapoi, în gura fia­rei – deja, acum, durerea este suportabilă –, totul e să-ţi aminteşti, să-ţi aminteşti precis muşcătura pentru ca dinţii rămaşi în trupul tău să se potrivească exact în fălcile rămase deschise, de-atunci... Să locuieşti în peşteră, în centrul furtunii, în centrul fricii, al Bolii, să... Subvieţuieşti...

În peştera Bolii.

Să întreţii umbrele focurilor de pe pereţi, să-ţi alegi un punct fix şi, în timp ce pământul se învârte, tu, ca un olar de geniu, să încodeiezi lutul cu desenul fin al memoriei... Se va întoarce şi apa din care te-ai născut, stalactita ei va coborî încet, aşezându-ţi-se pe creştet cu infinită tandreţe, ca o statuie pe soclul ei predestinat şi viaţa ta se va opri, în sfârşit, va încremeni, odihnitor, în măreţie...

NICHITA STĂNESCU

MUZICA

Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.

După aceea au început sa cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.

Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.

Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.

Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.

Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.

Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.

O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbatând eternul…

"Dar trec atât de rar pe-aici..."

http://www.youtube.com/watch?v=9euHrE4GFEU&feature=related

LUCIAN VASILESCU

LUCIAN VASILESCU ŞI TRAIAN T. COŞOVEI LA
MARATONUL DE POEZIE ŞI JAZZ, 3-4 IULIE, 2009,
TEATRUL DE OPERETĂ, BUCUREŞTI



cât mai stau în picioare încă e bine
game pentru pianoctail
exerciţii de digitaţie (II)


cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am
născut. altfel de ce s-ar aşterne peste toate zilele mele nopţile,
altfel de ce s-ar ascunde de cheile mele toate porţile?
altfel de ce-ar tremura în mine viaţa de frică?

că vine altul şi mi-o ridică.

altfel de ce atunci când alunec în oglindă mi se face milă? aşa, ca
un şpriţ: trei părţi de vin şi oleacă de silă.

dar încă mai stau în picioare, şi asta e bine. încă respir, încă văd,
încă mă mir că nu am uitat nimic despre tine. deşi nici măcar
nu te-am cunoscut: rătăcită cum eşti într-un viitor care pentru
mine a trecut.

cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am
născut. mai cred şi că într-o zi, cândva, o să mă vindec şi eu de
viaţa asta în care mă tot prăbuşesc. c-o să înceapă şi pentru mine ceva.

în lumea fioroasă de sub ceresc.

Comunicat de presă

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a organizat un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureştiul în tranziţie”. Participanţilor le-a fost adresată invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar.

Un juriu compus din: Florin Iaru (preşedinte), Tudor Jebeleanu (membru) şi Dan Vatamaniuc (membru) a hotărât acordarea următoarelor premii:

Premiul I - Daiana Olteanu
Premiul II - Laurenţiu Dincă
Premiul III - Vlad Eftenie


De asemenea, pentru expoziţia M.N.L.R., care urmează să fie găzduită de Institutul Cultural Român-Praga în cadrul unei ample manifestări intitulate „Luna Bucureştiului” (organizată în luna septembrie în capitala Cehiei), au mai fost selectate lucrări ale următorilor participanţi:

Alexandru Buzdugan
Ştefănuţ Ghinescu
Alexandru Dinu Şerban
Florica Jianu
Attila Brushvox
Luciana Herda
Bogdan Calotă
Irina Lupaşcu
Cătălina Alexandra Ion
Mădălina Păunica
Cristian Dinu
Adrian Roşu
Cristian Harbuz
Radu Stoenescu
Elena Leu
Vasile Cătălin Tomoiagă
Elena Raicu

LIVIU IOAN STOICIU

DIN LOC ÎN LOC PE TERASAMENT

din loc în loc, pe terasament, ciorile, pietre
mai mari, ascuţite, mă tăiau în tălpi: mergeam tot
desculţ, din traversă în traversă, pe linie, după
ce trecea un mărfar, păsăruică,
înaltă cât un copil, tot ciugulind bobiţe,
până ajungeam în cer: aici, numai
ce un înger, cu o petală, de trandafir, în gură, după
ce se hlizeşte, face o piruetă, se
mai şterge o dată la ochi şi zice: în definitiv,
intrarea e liberă... îmi dădu să mănânc, în
pahar o caisă şi îl servii şi eu, atunci, cu
un şoric, o bucăţică, luată în buzunar, de acasă să
îmi ţie de foame şi să mai stau o oră, acolo, în plus,
cu vaca, pe zonă... îmi făcu
semn să nu mă uit, că
are o surpriză şi întoarse placa, la gramofon: localul ăsta de noapte,
al nostru, continuă
îngerul, e şi împărăţie şi sală de gimnastică: danţ,
deci... ba, nu, somn uşor, frate..., îi răspunsei şi
eu, în genunchi şi cu palmele împreunate, cum
mă învăţase tata, când îi povestisem, prima
oară, de o asemenea
feerie şi mă făceam că adorm: somn uşor, frate...

şi numai ce scoteam creionul chimic şi
umezeam câte un loc, pe picioare, pe mâini, pe
burtă, mă rog, peste tot unde puteam
scrie, pe mine, să nu uit ce am văzut acolo, repede, în
transă, în vis: tranşee, cozi de vulpi la pălărie, gard de
mărăcini, motani verzi, fanioane CFR noi-nouţe,
flanele de casă, de lână, cariere de ghips, mătasa
porumbului... căpcăuni, mingi de foc, scripcă,
behăieli de capră, poezii (poezii?...), lanuri de orez,
puşti cu alice, picături de pus în ochi, scrum şi corturile
ţiganilor, rouă... şi mai ştiu eu ce...

Liviu Ioan Stoiciu